PunkVision.MyForum.ro ~ Skinheads si mass-media

Cand te uiti la produsele din ziare, iti dai seama de ce skinheads sunt atat de urati, asa de dispretuiti de oameni care nici nu au habar de ce inseamna sa fii skinhead. Doua articole sar in evidenta, cele două din 1983. întâiul e din The Daily Mirror, si povesteste despre doi skinheads din Bristol care au obligat un copil sa inhaleze clei, in timp ce statea in carucior. Unul din skinheads a imobilizat mama bebelusului, in timp ce altul tinea o punga cu clei peste fata bebelusului. Al doilea articol e din Daily Telegraph, in care se povesteste cum patru skinheads din Dublin au turnat un lichid inflamabil peste fata unei fetite de 9 ani, si i-au dat foc, lasand-o traumatizata si cu cicatrici permanente.

Astfel de povesti despre skinheads au aparut in reviste si ziare de peste tot in lume. Nu conteaza cat de mult adevar este in ele - omul de rand le va citi si sunt mari sanse ca el sa le ia de bune. Si daca singurul lui atingere cu cultura skinhead vine din asemenea surse media, va inghiti stereotipul dat de mass-media cu privire la felul in care un skinhead este de fapt.

Acum cativa ani, ziarul The Guardian a platit pentru o reclama la televiziunea nationala engleza, in care aparea un skinhead. Incepea aratandu-l pe skinhead cum fugea pe o strada, inspre camera de luat vederi, ca si cand ar fi fost urmarit. Vocea de pe fundal spunea: "Un eveniment privit dintr-un solitar unghi naste o impresie ..." Apoi se transforma unghiul de filmare, si se vedea ca de fapt skinheadul alerga spre un om de afaceri ingrozit, care tinea cu toata puterea de geanta sa, asteptandu-se sa fie jefuit de amicul cu capul ras. Si vocea continua "Din alt unghi, iti da o impresie diferita..." Apoi unghiul de filmare se shimba pentru a treia oara si vocea tragea concluzia: "Numai dupa ce vezi intreaga imagine poti sa iti dai seama cu adevarat ce se petrece." Si apoi il vedeai pe skinhead cum il impinge pe om din cale, exact la timp ca sa il salveze de niste caramizi care cadeau de pe cladirea pe langa care treceau. Skinheadul nu vroia sa jefuiasca pe nimeni. Pur si necomplicat fugise tot drumul si si-a riscat viata pentru a salva pe cineva de la o accidentare grava.

Problema cu mass-media in general este ca de foarte putine ori arata intreaga imagine. Presa are propriul sistem de valori cu privire la ce merita dat ca stire si ce nu - constrangeri spatiale si de timp dicteaza ca nu tot ce se petrece poate sa apara la stirile de seara sau pe prima pagina a ziarului - si astfel se selecteaza stirile conforme cu acel sistem de valori. In ceea ce priveste skinheads, mass-media are tendinta de a selecta doar stiri privite dintr-un unic unghi. Acest punct de vedere ii arata pe skinheads ca fiind hoti, drogati, si de o violenta nesabuita. Ce e mai grav e ca daca o poveste nu este suficient de interesanta, nu este peste forța anumitor oameni de presa sa o "imbunatateasca" cu propriile pareri preconcepute, exagerari si neadevaruri. Pana la urma, daca o poveste trebuie facuta, mai degraba sa fie una buna.

"Toti stim ca presa este condusa si controlata de oameni care nu au crescut niciodata in anturajul in care am crescut eu, acelasi anturaj in care si alti skinheads au fost educati" spune Symond, un fost skinhead din High Wycombe in Anglia. "Habar nu au cine suntem pentru ca nu stiu nimic despre noi."

Gavin Watson, alt fost skinhead din acelasi oras, care a devenit fotograf si actor, este de acord cu el. "Mass-media intrece orice limite, pentru ca se bazeaza in intregime pe dezinformare si lipsa de probe, aduse de oameni care nu inteleg deloc subiectul despre care scriu. Tinerii muncitori albi sunt o tinta usoara. Nu se vor hotari niciodata grupurile de huligani sa se uneasca si sa dea in judecata ziarele. Nici skinheads nu ar face niciodata asa ceva. Stam mai prost decat imigrantii indieni."

Astfel de atitudini ale skinheads se intalnesc peste tot in lume. Perry este skinhead din Chicago, jumatate obscur si jumatate irlandezo-italian. "Daca esti pe strada oamenii se uita la tine si te considera nazist, pentru singurul fapt ca esti ras in cap si porti o geaca de pilot si bocanci. Asta e o povara grea pentru noi. Si am inceput sa urasc mass-media pentru ca ne-au tratat asa de nedrept incat nu ii putem ierta. Si-au distrus credibilitatea pentru mine, pentru ca acum cum as putea sa cred ceea ce zic despre Bosnia sau Orientul Apropiat, cand ei spun niste lucruri atat de neadevarate despre skinheads de pe strada? Consider ca mass-media este cel mai mare dusman pe care skinheads-ii l-au avut vreodata."

Taieturi din ziare despre skinehads drogati sau care dau foc unei fete de 9 ani nu sunt deloc lucruri reprezentative. Cele doua articole sunt dovada existentei unor gunoaie ale societatii. Aceia nu fac parte din cultura skinhead asa cum o cunosc, si faptele lor nu sunt valabile pentru absolut orice skinhead cu respect de sine de oriunde in lume. întocmai povesti nu sunt deloc reprezentative pentru felul in care isi duc viata skinheads, sunt numai despre acea mica minoritate care primeste intotdeauna oxigenul dat de publicitate. 600 de skinheds care se distreaza la un concert Oi!, un concert de ska, sau chiar la unul de muzica nationalista, nu au ce cauta la stiri decat daca se lasa cu scandal.

"Mass-media repeta doar acel stereotip al unui bonehead drogat, hot violent si jefuitor de batranici, dar skinheads nu sunt deloc asa", spune Watford Jon, un alt fost skinhead bine știut acum ca DJ de reggae, si care inca mai canta la formatia de street punk Argy Bargy. "Totul este o minciuna mare. Un skinhead veritabil este o persoana care are incredere in sine, stie ce vrea, stie ce cauta si cum sa se imbrace. Si doar cineva care este bine informat, care este la cunostinta cu fenomenul stie despre ce vorbesc. Nici pomeneala de jafuri."

"Acum, presa este plina de fosti hipioti care inca mai au amintiri neplacute despre skinheads si de aceea skinheads beneficiaza de o asemenea publicitate negativa", spune Steve Goodman, redactorul fanziului skinhead Chargesheet, si autorul romanului de skinhead-punk "England Belongs To Me".

Skinheads nu sunt tocmai ingerasi, si sunt putini aceia care ar vrea sa fie asa. Majoritatea skinheads sunt mai mult decat bucurosi sa recunoasca faptul ca a fi skinhead are partile sale bune si rele, la fel cu orice alt grup din societate. Imaginea prezentata de presa este departe de aceea pe care majoritatea skinheads o au despre ei. Dupa parerea lor, skinheads sunt crema tinerilor clasei muncitoare, si daca ar fi sa spunem totul intr-un cuvant, cel mai bine i-ar defini "mandria". Prima data cand te razi in cap si mergi pe strada cu bocanci si bretele pe tine, te simti de 3 metri inaltime. Este un sentiment magic, ca esti cineva cu adevarat. Nu exista doi skinheads la fel, dar toti impartasesc acel sentiment de apartenenta la ceva cu adevarat special. Deosebit de putini oameni dinafara ar putea sa inteleaga asa ceva.

"A fi skinhead inseamna sa ai o anume atitudine", spune Gail, o fata skinhead din tinutul Durham, in Nord-Estul Angliei. "Nu poti pur si simplu sa te razi in cap si sa te incalti cu o pereche de bocanci, si gata, esti skinhead. Trebuie sa ai o anumita conceptie despre viata. Sa stii sa apreciezi modul in care te imbraci, sa iubesti muzica. Trebuie sa intelegi bine radacinile fenomenului pentru a crede cu adevarat si a deveni skinhead."

Gavin Watson a capturat prin fotografiile sale zece ani de viata a skinheads din Wycombe. A facut nenumarate poze cu prietenii sai din acea perioada, si acestea reprezinta o incursiune remarcabila si rara in viata skinheads-ilor. Nu este ceva obisnuit ca asa o inregistrare a tineretului muncitoresc sa existe, mai ales venita dinauntrul miscarii, dar atunci cand fotografiile sale au fost expuse atat la Londra, cat si in High Wycombe au fost in mare masura ignorate de critici. Daca expozitiile ar fi prezentat comunitatea gay din San Francisco de exemplu, toti criticii ar fi folosit cele mai bune laude pentru fotografiile facute de Gavin.

Gavin nu a ramas nici surprins, nici dezamagit. Respingerea operelor sale vine din cauza locului in care au fost prezentate. "Unii oameni se simt mai apropiati de un trib indigen din padurea tropicala Sud Americana, decat de semeni de-ai lor, care traiesc la cativa kilometri distanta. Cultura skinhead, cultura clasei muncitoare, este la fel de indepartata ca unele din acele triburi din mijlocul pustiului. Unii oameni probabil ca stiu mai numeroase despre ce se petrece la mii de kilometri distanta decat despre un grup care traieste chiar sub nasul lor."

Trebuie spus ca sunt si jurnalisti excelenti care merita tot respectul. Dar majoritatea celor din presa nu stiu nimic despre ce inseamna sa fii skinhead si nu e de mirare ca multi skinheads vad presa ca cel mai mare dusman pe care il au. Se spun astfel povesti despre un skinhead stereotipic, un fascist violent, pentru ca acesta este singurul element din cultul skinhead pe care jurnalistii il considera demn de stiri. Astfel, skinheads-ii isi arata propria ignoranta, propriile temeri si prejudecati, si ii adauga pe lista lunga a oamenilor care ii considera pe jurnalisti mai nedemni de incredere decat chiar politicienii.

La sfarsitul anilor 80, cand inderesul presei pentru skinheads din Marea Britanie era destul de mare, unii skinheads au inceput sa povesteasca presei lucruri complet aberante, doar sa vada daca jurnalistii le vor inghiti de bune. Un skinhead londonez, pe nume Tim Wells s-a apucat sa le spuna ziaristilor ca muzica ska nu se mai chema asa. Numele nou al ska-ului este "lager house", replica skinheads la "acid house", dar cu mult mai multa bere. Acea mica minciuna impreuna cu altele asemanatoare a aparut intr-un articol despre skinheads in The Independent. Desigur ca s-ar gasi fraierii care sa citeasca un asemenea articol dupa 20 de ani, si sa ne trezim cu un "lager house revival".

"Daca exista skinheads, si desigur exista din astia, care s-au luat dupa ce au citit in presa si au devenit skinheads, si au inceput sa caute necazuri cu lumanarea, fara nici un motiv, atunci vina este numai a mass-mediei. Aceia sunt monstrii creati de presa", spune Paul Burnley, un vechi skinhead si vocalist la No Remorse. Desigur ca are dreptate. Daca presa vrea sa portretizeze in continuare pe skinheads in acelasi fel ca si pana acum, atunci trebuie sa isi asume raspunderea pentru pustanii impresionabili care sunt atrasi de lookul skinhead si care cred ca pot sa arunce cu caramizi in geamurile oamenilor pentru ca in ziare scrie ca asa face orice skinhead.

Ani intregi de povesti gogonate sunt raspunzatori pentru imaginea skinheads de mercenari ai unei extreme politice sau alteia, de cele mai multe ori vazuti ca membri ai extremei drepte. Cu totii trebuie sa ne purtam crucea pe aceasta lume, si din oarecare motive skinheads au fost legati de politica. E ciudat acest fapt, pentru ca majoritatea skinheads nici nu sunt majori, si pana cand ar ajunge la varsta care le da drept de vot, deja isi atarna bocancii in cui.

"Politica a facut cele mai mari stricaciuni pentru cultura noastra in toti acesti ani" spune Gail, care a fost skinhead inca de la inceputul anilor 80. "Ne-a impartit. Eu am propriile mele convingeri politice, dar nu au nici o legatura cu faptul ca sunt skinhead, ci cu faptul ca sunt om. Politica trebuia lasata deoparte inca de la inceput, ca sa nu existe atatea complicații pe tema asta."

Si nu e vorba de politica obisnuita. Pe nimeni nu intereseaza sa auda parerea unui skinhead despre somaj, lipsa locuintelor, sanatate sau educatie - cele patru puncte esentiale cu care se confrunta societatea astazi. Lumea doar vrea sa stie daca esti "nazi" sau "anti-nazi". Si orice jurnalist mediocru (si in ciuda jurnalistilor buni, majoritatea jurnalistilor sunt mediocri) stie deja raspunsul la intrebare inca dinainte de a raspunde. Skinheads sunt nazisti prin definitie.

"Multi oameni nu inteleg deloc," spune Scotti, un skinhead non-rasist din Detroit care traieste intr-un cartier cu majoritatea locuitorilor de nuanță din oras. Spun ca 'esti alb, ras in cap, deci esti nazist, rasist si nu ma poti suporta din cauza culorii mele.' Incerci sa le explici, dar tot nu inteleg."

Nici o alta cultura a tineretului nu este asociata mai mult cu politica rasista. In 1958, "teddy boys" au fost responsabili de revoltele din Notting Hill. In momentul dominatiei lor, acestia au fost considerati atat rasisti, cat si violenti - un teddy boy a fost spanzurat dupa ce a injunghiat mortal un politist in timpul unei batai - dar acum acestia sunt vazuti ca rockeri nostalgici. In anii 60, motociclistii au adoptat swastika, nu dusmanul lor, skinhead-ul, si totusi motociclistii sunt vazuti acum ca rebeli adorabili care cauta libertatea la drumul intins. Si in 1976, Siouxie, Sex Pistols si alti punkeri foloseau simboluri naziste, dar acest lucru e legat de spiritul rebel al tinerilor.

Tot ce trebuie sa faca un skinhead e sa ia un Union Jack - steagul tarii sale daca este englez - si imediat este aratat cu degetul ca fiind reincarnarea lui Adolf Hitler. Si chiar daca skinheads-ii nu au nici o legatura cu ce se petrece, tot ei sunt de vina. "De fiecare data cand se petrece un atac rasist, cuvantul 'skinhead' este folosit de presa" spune Emma Steel, skingirl din Berlinul de Est, Germania. "Skinhead este acum sinonim pentru Nazi, chiar daca un skinhead este implicat in eveniment sau nu. Nu conteaza cum arata atacatorul, el e skinhead."

Ce canta de fapt Billy Bragg? "Just because I'm dressed like this, doesn't mean I'm a communist" (Doar ca ma imbrac astfel, nu inseamna ca sunt comunist.) Si sint multi skinheads care ar vrea ca opinia publica sa stie ca simplul fapt de a se imbraca intr-un anumit fel, nu ii face fascisti. Sunt patrioti, dar exista mandrie si fara pareri preconcepute. Doar ca multa lume nu vrea sa ne asculte.

"E mai mult decat ignoranta hilara", spune Steve Goodman, "pentru ca de-a lungul timpului a existat o manipulare deliberata a adevarului facuta de jurnalisti. Ei construiesc fapte si ataca tot ce se opune parerii lor, justificandu-si astfel propria existenta si credinta. Cel mai regretabil este ce skinheads-ii care au crezut si inca mai cred ca trebuie sa se implice politic sunt aceia care alimenteaza toate aceste povesti!"

Televiziunea americana este un caz aparte. Nu exista talk-show care sa nu fi avut editie si despre nazi skinheads. Oprah Winfrey, Geraldo, Jerry Singer, Donahue, toti au gazduit un talk show de acest tip. Programe ale New York TV aduc in mod regulat skinheads rasisti din alte state americane pentru a aparea la emisiuni, in timp ce skinheads-ii non-rasisti locali sunt ignorati in mod regula. Geraldo Rivera este un exemplu al circuitului de talk-showuri in ceea ce priveste skinheads. A facut o emisiune despre ei, invitand atat skinheads anti-rasisti, dar si un grup de ciudati cu par albastru, care nu aveau nici o legatura cu miscarea. In mod clar, Geraldo a incercat sa faca un spectacol cu ciudati, dar Bohdan de la United Front si o skingirl au venit la emisiune imbracati in haine skinhead de traditie.

O fata l-a intrebat pe Bohdan de ce, desi nu este rasist, poarta sireturi albe la bocanci. Bohdan i-a raspuns ca nu trebuie sa ii demonstreze ei nimic, si ca colorit sireturilor lui nu are nici o importanta.

La scurt timp dupa aceea, publicul s-a prins de intentiile skinheadului, dar Geraldo habar nu avea ce se intampla. A spus ca totul a devenit prea confuz, si a cerut ca toti sa plece din studio. Ceea ce vroia sa spuna de fapt a fost ca daca publicul nu s-ar fi aprins, si-ar fi pierdut ratingul si ar fi insemnat sa piarda si bani. Atunci cand a inceput o bataie in studio si un skinhead din White Aryan Resistance i-a rupt nasul lui Geraldo, s-a dovedit ca mai exista dreptate in lume.

In 1993, HBO a transmis un program care se numea Skinheads USA - Soldiers Of The Race War. Nu se mentiona nicaieri ca nu toti skinheads din America sunt nazisti, dar se insinua ca toti skinheads erau rasisti. Mai mult, in loc sa prezinte un ghid reprezentativ pentru scena "white power", documentarul s-a axat in principal pe un grup de neo-nazisti din Alabama, numit Aryan National Front. ANF era de fapt un grup de tineri neadaptati cu capete rase, condusi de un tip pe nume Bill Riccio, care era atat un tata, cat si un copil in adancul sufletului. La un clipă dat, Billy este aratat purtand o casca de razboi germana, si salutand un steag nazist de pe peretele camerei sale, in timp ce canta o melodie irlandeza care comemoreaza Rebeliunea de Paste a anului 1916. Un grup de pusti fac la fel, in timp ce altii stau pe canapea, si se intreaba mirati ce naiba se petrece acolo. Este o incercare deplorabila, si adeseori comica de a-i arata nu numai pe skinheads intr-o lumina proasta, dar si de a portretiza extrema dreapta ca fiind niste ratati. Documentarul nu este reprezentativ pentru nimic.

"Nazi skinheads primesc majoritatea atentiei media", spune Rob Hingley. "Presa e oarba pentru ca rareori reporterii gasesc timp sa vina la concerte si sa intervieveze oameni ca sa afle ce se petrece cu adevarat. Ei prefera sa ia exemplu de la alte showuri tv care portretizeaza toti skinheads ca fiind neo-nazisti, adolescenti de extrema dreapta, lucru care nu este adevarat. In New York exista skinheads negri, coreeni, alti asiatici, skinheads spanioli, skinheads albi, si albii nu formeaza majoritatea. Desigur, in unele locuri precum Portland, exista mai multi skinheads albi, din cauza ca majoritatea populatiei e alba. Dar este gresit sa incerci sa stereotipizezi skinheads ca fiind copii din suburbiile albe, care vor sa se ia la bataie cu minoritatile."

Intr-adevar o greseala, dar presa este bucuroasa sa greseasca in mod regulat. Daca reporterii au de ales sa se duca ori in New York ori in Portland, ei vor merge desigur in Portland pentru ca vor gasi cu siguranta subiectul pe care il cauta, mai ales daca se concentreaza numai asupra nazi-skinheads cand ajung la fata locului. Dar ca si peste tot, in Portland nu sunt numai skinheads rasisti. 'In Portland e o nebunie, locul e foarte violent', spune Pan, care vine din Portland, dar care are legaturi si cu gasca din Carson City din Los Angeles, si cu grupul Reggae Boys care are membri peste tot in State. "Multi skinheads se bat cu alti skinheads, dar sunt de fapt baieti care asculta reggae, ska, Oi!, hardcore, care se bat cu nazistii. Fiind un mic oras muncitoresc, aici miscarea skinhead e in plina inflorire, si Portlandul este unul din cele mai violente orase ale skinheads-ilor din Statele Unite. Multi skinheads au fost omorati aici, si bataile se lasa des cu baieti care ajung in spital distrusi pe viata. Gasca principala este Portland Urban Bootboys, Portland Urban Brotherhood sau Portland Urban Baldies, pe scurt PUB. In Portland totul e real."

"Presa ne inrautateste situatia, pentru ca HBO a difuzat Skinheads USA pe cand eram la liceu", spune Pete, skinhead SHARP, "si dupa aceea sase luni profesorul meu de sport zicea 'Heil Pete', si facea salutul nazist. Si astfel de reactii primeam de peste tot. Parintii erau nemultumiti de mine, si se gandeau ca sunt nazist, eram privit cu rautate la scoala, la munca, peste tot unde ma duceam."

BBC a facut un lucru asemanator in Anglia, cand au produs documentarul de 40 de minute Skinheads, in 1981. Au vorbit initial cu cateva formatii pentru a aparea pe film, inclusiv cu The Business, dar pana la urma au ales sa difuzeze o trupa mult mai controversata, Combat 84 pentru a fi prezentata in principal in film stiind ca trupa avea in componenta acel stereotip pe care media il cauta - solistul Chubby Chris (care acum are un bar in Thailanda). Skinheads care nu sunt rasisti se simt cu siguranta nedreptatiti de atitudinea partinitoare a mass-media. Desi sunt in mod evident recunoscatori pentru publicitatea de care se bucura, intr-o lume in care orice fel de publicitate este buna.

Politica a dat nastere la haos in mijlocul miscarii skinhead, inca de la sfarsitul anilor 70. Extrema dreapta a incercat sa preia franele gruparilor pentru scopurile proprii, si pana la un anumit punct a si reusit. Grupari de stanga, si mai ales ale extremei stangi au reactionat, numind indiferent ce skinhead ca fiind nazist, un termen care si-a pierdut intre timp din insemnatatea reala, pentru ca acum descrie orice persoana de la adevaratul nationalist pana la batrana care se plange ca a primit rest gresit la chioscul asiatic din coltul strazii.

Extrema dreapta critica rareori pe fata gruparile skinhead, desi nu se pot inchipui miscari rebele care sa apara sub orice fel de dictatura. Dupa ce au primit publicitate enorma întrebuințând si abuzand de miscarea skinhead, este din ce in ce mai obisnuit pentru grupurile de extrema dreapta sa se distanteze de skinheads sau sa ii incurajeze pe acestia sa isi lase parul sa creasca, pentru ca sa nu mai iasa in evidenta - cei de la KKK nu sunt numiti pe degeaba Invisible Empire (Imperiul Invizibil).

Skinheads nu sunt tocmai politicieni cu aer respectabil, dar fac cu ardoare munca de jos din spatele randurilor. Membrii aripei stanga care continua sa ii atace pe skinheads sunt dezamagitori. In spiritul lor de turma de a fi pentru cauze drepte - minoritati etnice, homosexuali, SIDA, balenele - acestia sunt prea dornici sa ii dea la o parte pe cei din clasa muncitoare, si mai ales pe tineri. Imaginea unui skinhead din ziarele de scandal se potriveste asa de perfect cu viziunea lor proprie, incat sunt surzi la orice ar putea sa le arate ca nu sunt chiar atat de destepti pe cat se cred.

"Motivul pentru care toata lumea se teme de skinheads este pentru ca sunt prea sinceri," admite Watford Jon. "Oamenii nu pot accepta un astfel de mod de viata violent, si ca skinheads nu au devenit o moda cum se spera, ci pur si simplu un mod de viata."

Sunt demni de ras. Se uita de sus la oamenii care citesc ziare de scandal si le spun sa nu creada tot ce scrie acolo, despre consilii de stanga, sindicate, si altele. De parca lumea citeste ziare ca The Sun pentru stirile de acolo. Si acesti ipocriti vor sa creada tot ce este conform cu parerile lor, mai ales cand e vorba de povesti socante despre skinheads.

Desigur, miscarea skinhead nu este ajutata de oameni care ar trebui sa stie mai multe despre aceasta, ca Jimmy Pursey de la Sham 69. La postul national de radio, el a zis ca toti skinheads sunt nazisti, chiar si aceia care au spus ca nu sunt. Tipul a suferit intotdeauna de diaree verbala, dar nu a vorbit rahat intotdeauna. Emisiunea a fost difuzata in septembrie 1992 in ajunul a ceea ce s-a chemat mai tarziu Batalia de la Waterloo, cand anti-fascistii au dus lupte de strada cu neo-nazistii langa gara Waterloo din Londra. Si ca de pildă au fost fortati sa recunoasca ziaristii, skinheads luptau atat de o parte, cat si de cealalta.

Gara era un punct de intalnire pentru un concert al Skrewdriver, No Remorse si al unei trupe suedeze, Dirlewanger, un eveniment pe care grupurile anti-fasciste erau hotarate sa nu il lase sa inceapa. Toata saptamana dinainte, presa a titrat ca exista pericolul unor violente, practic garantand ca se va intampla ceva la acel concert. De fapt, daca nu s-ar fi facut atata publicitate, putina lume ar fi stiut de concert, dar din cauza presei, atat numarul celor care au venit pentru concert, cat si al demonstrantilor a fost umflat in acea zi.

S-au dus lupte mari in gara si in jurul ei, si cativa oameni au avut nevoie de spitalizare, dar nimic altceva nu s-a obtinut. Concertul s-a tinut la un pub din Sudul Londrei. Asa ca tot ce a realizat Pursey si restul presei a fost sa ajute cativa oameni sa se aleaga cu capul spart. Mare branza.

"Daca albii au o problema cu skinheads, cred ca habar nu au despre ce vorbesc", spune Barry, un skinhead întunecat din High Wycombe. "Nici nu cerceteaza problema. Pur si simplu ceea ce auzi de la innegriti este ca sunt nemultumiti de atitudinea albilor. Eu sunt negru, asa ca ar necesită sa ma lase sa fac ce vreau. Dar oamenii se uita la mine de parca as fi un tradator."

Miscarea Skinhead este prinsa intr-un cerc vicios, dominat de o triada nedivina. Extrema dreapta incearca sa racoleze tineri din clasa muncitoare, in excepțional skinheads. Presa vine si distorsioneaza totul, asa incat toti tinerii din clasa muncitoare, si in special skinheads sunt vazuti ca extremisti, rasisti, nazisti, etc. Extrema stanga se alatura lor, nu numai pentru ca crede tot ce spune presa despre tineri, si in special despre skinheads, dar da apa la moara prin tot mai multe mizerii prezentate la emisiunile tv, in ziare sau la radio.

"Ambele extreme vor doar sa se foloseasca de tine", spune Chris, un fost skinhead din Columbia, Maryland, care pe vremuri a fost implicat in miscarea white power. El a infiintat United White Skins in 1991 pentru a contribui la lupta pentru rasa si natiune asa cum o vedea el, dar de atunci a terminat-o complet cu politica white power si cu miscarea skinhead. "Stanga doreste numai sa foloseasca skinheads ca si cai de bataie, riguros cum Klan-ul vroia sa foloseasca skinheads pentru a le face munca murdara."

Cei mai ofensatori sunt oamenii care nu numai ca au rasismul pe primul loc in lista prioritatilor, ci si considera ca acesta este singurul subiect al vremurilor noastre. Aceasta nu este o problema. Daca nu au altceva cu care sa se ocupe in vietile lor, atunci problema lor. Dar devin o problema atunci cand incep sa le bage pe gat si altora aceste chestiuni, si in special cand violenta albilor asupra albilor nu pare sa ii deranjeze, dar gandul ca un alb l-a batut pe un negru ii scoate in strada. De asemenea este putin probabil ca cineva sa asculte prelegerile unor oameni care sunt impotriva violentei rasiste, dar care ii vad pe teroristii IRA ca luptatori romantici pentru libertate, asa cum face Partidul Socialist Muncitoresc (The Socialist Worker's Party), principalii sustinatori ai ligii anti-naziste.

Grupari ca Anti-Nazi League sunt numai bune ca lumea sa arate cu degetul inspre skinheads. Un închis la culoare sau asiatic din America are lucruri mai importante de facut decat sa se intereseze de faptul ca BNP are o librarie in Bexley sau sa se intrebe cati oameni au pichetat un concert nazist, si de aceea la marsurile ANL nu a aparut multa lume. Majoritatea activistilor anti-fascisti si anti-rasisti din Marea Britanie sunt de fapt albi, si motivul pentru care isi petrec atata timp si potență condamnand skinheads este ca experienta lor cu problema rasiala nu depaseste ceea ce e scris pe întâia pagina a ziarele de scandal, sau propaganda facuta de acestea.

Desigur nu se poate generaliza acest lucru printre toti anti-fascistii sau chiar toti membrii ANL, dar intr-o masura sau alta lucrul este valabil pentru majoritatea celor din miscarea de protest anti-rasist. Si in SUA este la fel. Cu o populatie de peste 250 de milioane de oameni, desigur ca singurul contact pe care majoritatea negrilor si alte minoritati il au cu skinheads nazisti este prin porcariile pe care le citesc zilnic in ziare, sau pe care si le amintesc din filmul HBO, Skinheads USA.

Desigur ca rasismul este acasa la el in tara celor liberi, dar daca se consuma atata atentie media asupra skinheads, mulțimea se indeparteaza de cauzele primare ale rasismului, si astfel majoritatea rasistilor scapa nepedesiti. Rasismul nu a inceput odata cu aparitia skinheads, si nu va inceta atunci cand ultimul skinhead isi va atarna bocancii in cui. Skinheads sunt la fel de rasisti ca si societatea in general, cateodata mai mult, cateodata mai putin, dar cei care continua sa arate cu degetul inspre skinheads nu sunt cu nimic mai buni decat rasistii care dau vina pe imigranti pentru orice motiv. Ambele pareri se bazeaza pe ignoranta si lipsa de respect. Solutii simple intr-o lume complexa.

"Lumea se complace in a da vina mereu pe skinheads, pentru ca intotdeauna te poti uita in oglinda si zice ca nu sunt rasist pentru ca nu sunt ras in cap", spune Emma Steel.

Dupa ceea ce zice lumea, ai putea crede ca skinheads sunt creaturi de pe alta planeta, extraterestri chei din galaxii indepartate. Aceiasi oameni care cred asta considera ca toti skinheads sunt niste drogati tampiti care jefuiesc babe. Dar nici un skinhead nu renunta la apartenenta la rasa umana atunci cand se rade in cap si se incalta cu bocanci, si ca si oricine altcineva de pe aceasta lume, are dreptul sa creada, gandeasca si sa faca orice vrea, atata timp cat aceasta nu este in conflict cu dreptul altor oameni de a gandi, crede si a face ceea ce vor.

Daca unii skinheads sunt si rasisti, este propria lor alegere. Nu trebuie sa fii rasist ca sa respecti alegerea altora de a avea pareri rasiste. Dar atentia de care se bucura in presa acestia, impreuna cu ignorarea acelor skiheads care nu sunt rasisti da o poză proasta asupra miscarii skinhead de astazi. "Presa vrea sa arate ca toti skinheads sunt rasisti, spune Graham, skinhead din Newcastle. "Daca esti incaltat cu bocanci si ai parul scurt, trebuie sa fii rasist. Daca porti bocanci dar ai parul lung, nu e nimic in neregula cu tine. Dar cu cat ai parul mai scurt, cu atat devii mai rasist - si asta nu e corect. Mărimea parului determina cat de tolerant esti fata de imigranti?!"

Skinheads Against Racial Prejudice (SHARP) este o miscare conceputa initial pentru a combate aceasta parere preconceputa a mass-media, si care a avut un oarecare succes in diferite zone. Desigur, de la aparitia sa, presa a fost mai dispusa sa acorde drept la replica si skinheads-ilor non-rasisti, dar totul e doar o picatura intr-un ocean comparat cu atentia negativa care se indreapta catre skinheads. Si chiar atunci cand este vorba de skinheads non-rasisti, se povesteste despre aceleasi prostii. "Am citit articole despre skinheads in reviste", spune Ally, skinhead din New York, "si intotdeauna acolo scrie ca chiar si skinheads care nu sunt rasisti, oricum sunt raufacatori, care vor sa te jefuiasca si sa iti manance copiii..."

Aceasta a dus la deziluzionarea skinheads-ilor de a lua orice contact cu presa din mainstream, si din ce in ce mai multi skinheads non-rasisti si anti-rasisti cred ca nu are nici un rost sa explice actiunile lor niciunui jurnalist sau nimanui altciuva. Nimeni nu se asteapta sa vada niste ziaristi care ies pe strada purtand tricouri cu "Journalists Against Racial Prejudice" scris pe piept. Deci de ce ar face skinheads asa ceva? Mai mult, foarte putini skinheads traiesc pentru politica. Si acei skinheads care sunt fideli unei cauze politice sau alteia, inca mai au o viata separata de politica. Daca nu, inseamna ca sunt niste ratati. Dar pentru presa, principalul interes al skinheads este desigur politica. La fel am putea considera ca si in cazul fotbalistilor profesionisti, viata lor se rezuma la cele 90 de clipe jucate in fiecare sambata, sau ca irlandezii nu au alta viata in afara de credinta lor protestanta sau catolica.

Acest unic punct de vedere al problemei, nu poate sa prezinte intreaga imagine, dar mass-media continua cu investigatiile sale pe aceasta tema. Si SHARP au cazut in capcana intinsa de presa cu privire la obsesia pentru politica. Daca afirmi ca esti SHARP, jurnalistul isi inchipuie ca fiind impotriva fasciscmului trebuie neaparat sa fii penis al unui partid de stanga. Unii skinheads SHARP sunt intr-adevar de stanga, si unii chiar au incercat sa se foloseasca de SHARP in scop politic, dar fondatorii miscarii nu au avut niciodata o asemenea intentie. Logo-ul autentic al SHARP avea steagul american pe fundal, pentru a arata "madria fara intoleranta". "Multa lume vede SHARP ca fiind o miscare politica, dar nu s-a dorit niciodata sa devina asa", spune Paul Jameson, redactor al fanzinului The Skinhead si organizator de seri ska si soul in Nord Estul Angliei. "Pur si simplu vroiam sa aratam lumii ca suntem anti-fascisti."

"Cand a aparut la New York si in alte orase americane, SHARP a fost o idee excelenta, dar fiindca aici o astfel de miscare era greu de pus in practica, a devenit o miscare politica de stanga," spune Perry din Chicago. "In acest moment al evolutiei miscarii skinhead nici nu ii vad rostul. Nu inteleg de ce ar trebui sa port un patch SHARP ca sa dovedesc lumii ca nu sunt rasist. Majoritatea oamenilor nu ne plac oricum am fi, asa ca nu are nici un rost sa ne chinuim sa ii impresionam cu asa ceva. Cel mai bun lucru pe care il vad ca se intampla in mijlocul nostru este aceasta miscare apolitica, fenomenul general prin care skinheads renunta la convingerile lor politice. Nu e vorba de rasism, de SHARP, skinheads vor doar sa fie skinheads. Si fenomenul incepe sa se extinda."

Este total ridicol sa definesti un skinhead in termeni politici, cu scopul de a face ca oamenii sa inteleaga fenomenul acesta, o miscare care a permis presei sa spuna ca skinheads pot fi definiti doar in termeni politici. Sunt numai prostii. Si cu atat mai repede cu cat skinheads vor inceta sa faca jocurile presei si vor afirma raspicat ca sunt pur si simplu skinheads, nimic mai mult, cu atat mai bine pentru noi. "Sunt doar cativa skinheads pe lumea aceasta, si ar trebui sa stam uniti, sa ne intalnim, si sa lasam la o parte politica" spune Chris, un asiatic din New York. "As spune asta si nazistilor, si celor din Ku Klux Klan, oricaror altor grupari care folosesc politica, sa renunte la ea. Pot sa gandeasca si singuri. Si atata vreme cat nu ma innebunesti cu politica ta, te consider frate, oricine ai fi."

"Skinheads sunt condamnati pentru pacatele altora," spune Pan din Portland. "E greu sa scapi de stereotipuri, atata vreme cat oamenii te privesc intr-un anume fel."

Neil, skinhead inca de cand a descoperit Madness in 1980, are o poveste de spus, care se incadreaza deplin in stereotipul impus de presa. "Intr-un ziar din Hartlepool, a aparut un obiect despre o fata care se rasese in cap pentru a strange niste bani. Dupa cateva saptamani, fata a fost data in judecata pentru un motiv oarecare, si in ziare a aparut titlul: FATA SKINHEAD IN FATA TRIBUNALULUI. Ziaristii au trecut cu vederea povestea dinainte, ca ea isi rasese capul pentru caritate cu cateva saptamani inainte, si identic cand fata a inceput sa aiba necazuri, brusc au spus ca ea era skinhead. Asa ceva este incredibil!"

La fel se intampla saptamanal in vreun colt al lumii. "Acum putin timp, in The Evening Times, a aparut un articol despre un pusti, numit de ziaristi skinhead, dar acesta era doar un tip caruia ii placea sa jefuiasca oameni pe strada", spune Marc, skinhead si DJ de reggae din Glasgow. "Daca e sa ne luam dupa ziare, oricine se rade in cap este automat skinhead, si e suparator ca atunci cand iesi in strada, toata omenirea vrea sa te bata din cauza asta."

Presa din mainstream va continua desigur sa arunce cu gunoi in cultura skinhead dar si la mai mult de 37 de ani dupa ce skinheads au aparut pentru prima data in provinciile britanice, inca mai sunt skinheads care sa isi pastreze determinarea de a continua sa creada in ei. Nu toti sunt rasisti, si teribil de putini skinheads sunt drogati fara minte. Adevaratul pericol vine dinspre aceia care nu pot sa isi depaseasca propriile limitari pentru a descoperi ei insisi ce se petrece. Si nu numai skinheads sunt priviti cu nedreptate de catre mass-media - oricine de la membrii Hell's Angels pana la preotii catolici ar putea sa gandeasca la fel ca noi. Ironic e ca in ciuda faptului ca miscarea skinhead a fost atacata deseori si pe nedrept, ea a devenit din ce in ce mai puternica. "Odata ce ai inceput sa te implici, nu se compara nimic cu a fi skinhead", spune Shaun, un skinhead din Folkestone care pana de curand a fost membru al unei formatii de ska si reggae, Intensified. "Poate din cauza ca suntem atat de atacati de presa, de mass-media in general, si de atitudinea altor oameni, suntem cu mult mai uniti decat orice alt grup." Acest site este dedicat natiunii skinhead, o familie adevarata de frati si surori de peste tot in lume.

Sursa: www.skinheads.ro